Luminita, Bucuresti

Am fost diagnosticata cu cancer mamar in toamna anului 2012, in urma efectuarii unei mamografii. Scorul Birads 5 pentru sanul stang nu a lasat loc de interpretari in privinta diagnosticului. Acesta a fost reconfirmat de o ecografie mamara efectuata la scurt timp de dl. dr. Lesaru. In acel moment nu au existat certitudini in legatura cu stadiul bolii sau optiunile de tratament, instinctiv am stiut ca trebuie sa plec la Bucuresti pentru ceea ce va urma. Cu cateva luni inainte, aflasem de dl. Prof. Alexandru Blidaru de la o buna prietena, a carei mama a fost operata de dumnealui. Dupa ecografia care a confirmat rezultatul mamografiei, am hotarat sa merg la Institutul Oncologic Bucuresti pentru o consultatie la dl. Prof. Blidaru.

In prima faza am trecut printr-o perioada de negare a bolii. Socul a fost atat de puternic incat nu am gasit suficiente resurse sa constientizez ca o consultatie de rutina te transforma dintr-un om sanatos in unul bolnav. Toate investigatiile care au urmat, culminand cu operatia si mai apoi cu tratamentele conexe, nu mi-au dat ragazul necesar sa “imi plang de mila”. Zilele de framantari, intrebari chinuitoare si lacrimi au venit in avalansa pe parcurs…

Intalnirea cu dl. Profesor dr. Blidaru a fost pentru mine de o importanta covarsitoare. Am inteles din primul moment gravitatea bolii, riscurile la care ma expun, daca nu intru in programul de tratament, dar in acelasi timp am stiut ca pot avea increderea totala si neconditionata in dansul si in intreaga echipa care mi-a fost alaturi pe tot parcursul acestui drum. Primul pas a fost programarea interventiei chirurgicale. In perioada premergatoare acesteia mi-au fost facute o serie de investigatii. M-am internat la Institutul Oncologic Bucuresti in data de 07.01.2013, iar in 09.01.2013 am suferit operatia de indepartare a tumorii, cu pastrarea sanului si, in acelasi timp mi s-a facut mamoplastie la celalalt san pentru simetrie. Perioada de spitalizare a fost de 10 zile, timp in care m-am bucurat de intreaga atentie a personalului medical si de conditii spitalicesti foarte bune. Au urmat 15 zile de radioterapie. Aceasta procedura s-a dovedit a fi cea mai solicitanta atat fizic cat si psihic. Am tot respectul pentru medicii din acest departament, problema majora este a aparatelor insuficiente si invechite, motiv pentru care bolnavii sunt coplesiti de timpul mare de asteptare pentru a intra la sedinta de radioterapie, dar si de intreruperile de tratament datorate deselor defectari ale acestora. De la sfarsitul radioterapiei si pana in prezent ma aflu sub tratament hormonal, prescris de medicul oncolog.

Pe plan fizic nu au fost implicatii majore. In urma operatiei sanul a fost doar usor micsorat, iar cicatricea ramasa nu este foarte vizibila. In schimb am resimtit boala acut la nivel psihic. Trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca boala face parte din viata ta, ca este necesar sa fii permanent in alerta la toate semnalele propriului organism, ca trebuie sa existe o periodicitate a investigatiilor care sa confirme propria stare de sanatate. Toate acestea se suprapun peste grija fata de familie care este la randul ei traumatizata, ingrijorata si deprimata. Momentele de deznadejde sunt urmate si de zile mai bune, pline de speranta, apoi de nenumarate lacrimi si tot asa….

Familia imi este alaturi permanent din acel moment. Sunt sigura ca sansele de vindecare sunt net superioare in cazul persoanelor bolnave care fac parte din familii iubitoare. Impactul a fost major asupra fiului meu, dar si asupra sotului. Grija lor fata de mine a capatat noi dimensiuni dupa aflarea diagnosticului.

In primul rand boala m-a facut sa ma pretuiesc mai mult. In acelasi timp ma bucur cu adevarat de fiecare moment petrecut in compania familiei si a prietenilor. Am invatat sa dau importanta cuvenita lucrurilor cu adevarat insemnate si sa le ignor pe cele nesemnificative.Un sfat general pe care imi permit sa il dau femeilor este acela de a isi monitoriza cu regularitate starea de sanatate. Celor care se afla deja intr-o situatie asemanatoare le transmit ca nu sunt singure pe acest drum si ca exista multe finaluri fericite, iar atat eu, cat si ele, facem parte din povestile cu final fericit….