Interviu revista "Ce se intampla, doctore?"

Prof. dr. Alexandru Blidaru, omul care salveaza viata femeilor cu cancer de san
Multe cazuri de cancer, apoi multe tratamente pentru o boala grava. Multe chipuri pe care se vede disperarea, multe povesti tragice. Va imaginati cum ar fi sa vedeti zilnic oameni care au primit o veste crunta? Ce v-ar remonta ca sa aveti energie sa continuati? Profesorul dr. Alexandru Blidaru, medic primar oncologie medicala si medic specialist chirurgie plastica si reconstructiva, din Bucuresti are un raspuns la aceste intrebari.

CSID: Cand ati stiut ca vreti sa faceti chirurgie oncologica?

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Mama mea era consilier juridic, deci terminase Dreptul si pentru mine parea un domeniu interesant. In epoca comunista insa, sa fii avocat si sa te bazezi pe dreptul statului socialist-comunist mi se parea o prostie. Am exclus aceasta profesie. Si, pentru ca nu-mi dadeam seama ce face, practic, un inginer (nu aveam talent la desen si nici la matematica) insa vedeam la tata ce face un chirurg, aceasta meserie a devenit o optiune. Nu pot sa spun ca mi se parea ceva spectaculos, fantastic, deosebit, dar era o meserie pe care puteam sa o inteleg.
De fapt, am vrut sa fac regie de film, am urmat si cursuri pregatitoare si, pana la urma, am abandonat. Cred ca si mama a avut o influenta asupra mea. La un moment dat, lucra la televiziune si mi-a spus ca exista atatia oameni/regizori talentati care nu au ce face (in vremea aceea se produceau putine filme, iar la televizor erau doar 2 ore pe zi de emisiune, din care una nu intra in discutie)!
Am ajuns la Medicina, stiind ca voi face chirurgie. Un alt lucru pe care nu a fost sa-l fac, insa mi-ar fi placut, a fost ortopedia. Eram olimpic la fizica, deci stiam fizica si imi placea foarte tare domeniul, iar pasiunea pentru fizica alaturi de cunostintele dobandite in timpul Facultatii de Medicina ar fi condus, natural, spre ortopedie ca specialitate.
Imi aduc aminte ca eram surprins la primele operatii de ortopedie ca, pe masa sterila, aparea uneori si un patent negru, obisnuit, dar steril. Am facut chirurgie si, ca aproape orice fiu, nu am putut invata direct de la tatal meu pentru ca mai degraba ma ciondaneam si nu ascultam.
Tata iubea medicina si iubea chirurgia, era pasionat si parca isi tragea seva vietii din spital. El si-a urmat pasiunea pana la sfarsitul vietii. Iubea enorm ceea ce facea si incerca sa ne atraga si pe mine si pe prietenii mei in aceeasi directie. Am avut ocazia, intamplator, sa fac teza de diploma sub indrumarea profesorului Dan Setlacec. Tot intamplator, subiectul tezei de diploma a fost cancerul mamar, tematica mai putin obisnuita pentru gama de operatii efectuate de prof. Setlacec, specializat pe chirurgie abdominala.
Ulterior, am avut ocazia sa invat multa vreme de la prof. Alexandru Trestioreanu, specializat in cancer mamar, si unul dintre cei mai buni medici chirurgi pentru afectiunea mamara. Si, din intamplare, fiind si la Institutul Oncologic, unde se trateaza mult cancer mamar, m-am specializat in aceasta afectiune.

CSID: Aveti paciente care vin din strainatate sa se opereze la Institutul oncologic. Care e argumentul acestora si care sunt argumentele echipei dvs.
Prof. dr. A.B.: Incercam sa tratam cancerul mamar si afectiunile mamare la standardele cele mai bune. Dar nu numai atat. Tratam aceste afectiuni in Romania la fel cum se trateaza nu oriunde in lume, ci la fel ca in centrele specializate din lume, in centrele care au experienta si un numar mare de cazuri anual. Conteaza foarte mult daca tratezi 10-20 de cancere pe an sau cateva sute, ceea ce facem si noi. Incercam sa avem optiuni terapeutice.
Fiecare dintre noi este diferit, boala este diferita, asteptarile, dorintele noastre nu sunt aceleasi si optiunile terapeutice sunt si ele diferite. Stim sa facem mai multe tipuri de operatii si stim sa ne adaptam la situatia data si la pacientul din fata noastra, iar acest lucru ne bucura pentru ca avem de ales, avem optiuni terapeutice.
Ca sa va dau un exemplu concret, daca e de ales intre o operatie mai mare, care presupune deformari semnificative la nivel fizic, insa cu risc mai mic de recidiva (0.3% pe an, sa zicem) si una de mai mica amploare, dar cu un risc mai mare de recidiva (1% pe an) incercam sa intelegem care sunt lucrurile care conteaza mai mult pentru pacient. Ii este mai frica de o deformare temporara sau de un risc mai crescut de reaparitie a bolii?

CSID: Aveti multi pacienti zilnic. In minutele in care discutati, care e obiectivul principal?
Prof. dr. A.B.: Vorbim de cateva zeci de pacienti zilnic, iar obiectivul principal in timpul consultatiei e sa stabilesc diagnosticul, ceea ce, de cele mai multe ori, e mai… usor. Petrec atata timp cat e nevoie cu pacientul ca sa inteleaga ce are de facut, care sunt pasii de urmat.

CSID: Ne puteti argumenta de ce, dupa un diagnostic de cancer, psihologul nu e un moft!
Prof. dr. A.B.: Psihologul nu e moft nici pentru omul obisnuit al zilelor noastre avand in vedere nivelul de stres la care suntem expusi fiecare dintre noi in activitatile zilnice. Psihologul e necesar cu atat mai mult cand te loveste un diagnostic de cancer care schimba viata ta si a familiei tale intr-un mod ingrozitor, care iti schimba toata rutina vietii si care te pune in situatia de a sta mult in spital si de a interactiona cu tot felul de doctori, de a face tot felul de investigatii, de a ajunge mai usor sau mai greu la un tratament.

CSID: Cum rezolvati problema estetica in cazul unei operatii la san?
Prof. dr. A.B.: Sanul e un organ simbol al feminitatii si aspectul lui e foarte important din toate punctele de vedere – psihologic, sexual, afectiv. Acum cativa zeci de ani, un cancer mamar insemna mastectomie. Acum insa, daca boala este suficient de devreme diagnosticata, sanul poate fi pastrat si, in plus, daca boala nu este foarte avansata, nu trebuie extirpati toti ganglionii. Se poate face biopsia ganglionului santinela, care limiteaza edemul bratului si edemul sanului.
De multe ori, mastectomia este insa necesara. Ea poate fi evitata daca se face chimioterapie pre-operator si se reduce astfel dimensiunea tumorii. Atunci cand devine necesara mastectomia, exista solutii pentru a limita disconfortul estetic – putem face reconstructia sanului in timpul operatiei de extirpare a tumorii sau dupa operatie prin diferite metode, dar de cele mai multe ori exista solutii pentru reconstructie.
Combinarea chirurgiei oncologice cu cea estetica, asa-numita chirurgie onco-plastica, permite doua lucruri: fie conservarea sanului si ameliorarea esteticii sanilor care ajung sa arate mai bine chiar decat inainte de interventia chirurgicala pentru cancer, fie reconstructie si operatie la celalalt san pentru simetrizare.

CSID: Ce procent dintre pacientele dvs. vin in stadii foarte avansate?
Prof. dr. A.B.: Din pacate, procentul de cancere de san avansate este in continuare mare, cu toata discutia in mass-media, cu toata ideea de diagnostic precoce, cu toate manifestarile stiintifice. Mare parte din cazuri (aproape jumatate) vin in stadii avansate local. Cumva, e destul de omenesc sa fie asa daca ne gandim la frica de a afla ca esti bolnav, frica de a te duce la doctor pentru un diagnostic. Frica e normala.
Daca nu exista un sistem in care sa fii chemat o data pe an la un control, vor exista multe persoane care evita vizita la doctor, care incearca sa apeleze la diferite asa-zise “tratamente”. Este vorba de iluzii care, din pacate, nu fac nimic bun si boala avanseaza. Exista o multime de cazuri atat de avansate pentru care interventia chirurgicala nu se pune in discutie la inceput.
Exista paciente care fac intamplator mamografie si care sunt suparate ca s-a gasit ceva anormal, cand de fapt e un mare noroc ca s-a gasit ceva anormal la momentul respectiv, pentru ca altfel boala ar fi evoluat. Oricat ar fi de greu, din pacate, trebuie sa mergeti la doctor, trebuie sa faceti o ecografie mamara o data pe an, o mamografie la 12-18 luni dupa 40-45 ani, o ecografie abdominala totala si un examen citologic Babes-Papanicolau o data pe an. Oricat ar fi de greu, aceste investigatii de rutina sunt lucruri care pot schimba viata.

CSID: Ecografia in fiecare an pana la 40 de ani si apoi mamografia regulata inseamna ca nu ne putem astepta la tragedii?
Prof. dr. A.B.: Din pacate, aceste investigatii nu sunt metode de preventie a bolii. In cazul cancerului mamar, rar se poate preveni boala, ajungand sa tratezi o afectiune benigna care ar putea sa evolueze spre cancer. Ceea ce se poate face si merita facut este sa depistezi boala mult mai devreme, astfel incat tratamentul sa fie mai simplu, rezultatul tratamentului sa fie mai frumos, interventia chirurgicala sa fie mai estetica.

CSID: Dupa ce ati rezolvat un caz, banuiesc, pacienta respectiva trebuie sa tina legatura cu oncologul la intervale regulate. La ce interval de timp o vizita medicala este obligatorie?
Prof. dr. A.B.: In cancer si nu numai in cancer, oricat ar fi de desuet, e foarte importanta echipa si ma refer la medicul specialist in imagistica medicala, chirurg sau ginecolog, psiholog, medic anatomo-patolog, oncolog medical, radioterapeut, medic de familie. Calitatea tratamentului depinde de calitatea tuturor membrilor echipei.
Degeaba esti un medic radiolog foarte bun daca descoperi o leziune de cativa milimetri si spui ca e suspecta si pacienta ajunge la un chirurg care nu o vede sau nu o opereaza. Degeaba esti un chirurg sau un ginecolog foarte bun, daca dupa aceea pacienta nu face tratamentul necesar sau intarzie foarte mult sa faca tratamentul.
Degeaba totul decurge foarte bine in timpul si dupa interventie daca medicul de familie nu preia pacienta, nu o urmareste sa faca analizele si investigatiile periodice (in general o data la 3/6 luni).

CSID: Care a fost cea mai impresionanta poveste pe care ati auzit-o de la un pacient?
Prof. dr. A.B.: Nu prea tin minte povestile pacientilor. Ceea ce ma impresioneaza cel mai mult sunt pacientii care nu se plang, dar care au o durere vizibila, cei care lupta si incearca sa treaca peste boala, care reusesc sa faca “o paranteza” in viata lor, cei care iau boala ca o experienta si sunt destul de cerebrali si rationali incat sa faca ceea ce trebuie.
Cum sa nu ma impresioneze cand operez mama, fiica si bunica? Cum sa nu ma impresioneze cand vine sotul la 2 luni dupa ce i-am operat sotia sa ii operez si mama si nu mai stiu de care sa-l intreb? Cum sa nu ma impresioneze cand un mare chirurg din Cluj, barbat, spune ca, daca ar fi femeie si ar avea cancer la san, ar veni la mine? Cum sa nu ma impresioneze fete tinere, necasatorite, care au un cancer ce le incurca teribil viata? Cum sa nu ma impresioneze femei pe care le-am tratat de aceasta boala si pe care sotul le-a parasit?
Cum sa nu ma impresioneze soti care au ramas langa sotiile lor dupa ce acestea au trecut prin toate etapele de tratament? Cum sa nu ma impresioneze cele care au nascut dupa ce au avut aceasta boala si care isi cresc copiii singure, pentru ca partenerul le-a parasit si care duc o viata buna impreuna cu copilul?
Toate sunt impresionante pentru ca nu au cum sa nu fie impresionante. Vorbim despre situatii dramatice, fiecare caz inseamna o poveste ingrozitoare, e greu sa spui care caz e mai impresionant.
Ma bucur foarte mult de persoanele pe care le vad dupa tratament. Dupa ce au trecut prin perioada aceasta ingrozitoare – investigatii, diagnostic, interventie chirurgicala, radioterapie, oncologie medicala, revin la normal si parca se bucura de viata mai mult decat inainte, efectiv infloresc, le vezi machiate, radiaza de bucurie.

CSID: Ce va remonteaza dupa ce vedeti atatea cazuri grave?
Prof. dr. A.B.: Sufar la fiecare caz in parte pentru ca fiecare situatie e dramatica. Ma remontez insa atunci cand mi-e clar ce trebuie sa fac pentru persoana respectiva. Ma gandesc ce am de facut si apoi fac.

CSID: Ce faceti cand nu munciti?
Prof. dr. A.B.: Ma bucur de cate ori stau cu ai mei, si stau putin, si ma bucur cand stau cu prietenii.