Dania, Bucuresti

Mama mea a decedat la numai 29 de ani din cauza unui cancer la san diagnosticat foarte tarziu, acesta a fost motivul pentru care am fost suficient de interesata de subiect, cat sa merg in fiecare an la o ecografie de san. An de an, rezultatul era bun, sanii mei erau perfecti, nu aveam noduli, nu aveam nimic. In octombrie 2011, a aparut un foarte mic nodul cu aparenta „beningna”, am fost sfatuita sa ma intorc in 3-6 luni la o alta ecografie. Este singurul moment din viata mea pe care il regret, ar fi trebuit sa merg la un oncolog sau macar sa fi discutat situatia in detaliu cu un ginecolog. Am fi dignosticat boala intr-un stadiu foarte timpuriu. Din pacate, am lasat sa treaca 7 luni pana la urmatoarea ecografie, cand s-a observat o crestere in volum a nodulului. In continuare, nu era foarte mare, avea mai putin de un cm, dar ingrijorator era ca se marise. A urmat o sonoelastografie, o mamografie, un RMN efectuate la zile si saptamani diferenta. Fiecare investigatie venea cu cate o veste mai rea, iar timpul dintre investigatii nu facea decat sa-mi creasca spaima. Totusi, investigatiile nu conduceau neaparat la concluzia ca este cancer, dar suspiciunea era foarte mare. N-am actionat condusa de panica, am vrut sa inteleg ce se intampla, am fost la Profesorul Blidaru, la cativa alti medici in Romania, am vizitat un profesor in Viena, am intalnit 2 chirurgi esteicieni….cum spune o vorba „am sperat pentru ce-i mai bine, dar m-am pregatit pentru ce putea fi mai rau”. Desi as fi putut alege sa fiu operata in strainatate sau intr-o clinica privata, am ales sa merg la IOB, la Profesorul Blidaru. Dumnealui a fost direct cu mine, abrupt, am procesat foarte greu optiunea pe care mi-a dat-o, mi-a spus ca este foarte probabil sa fie nevoit sa efectueze o mastectomie, nu reuseam deloc sa inteleg cum se ajunge la o astfel de decizie din cauza unei tumori de jumatate de centimetru…. Totusi, la fiecare veste proasta, dupa o portie buna de plans, intram in modul de actiune. Astfel, m-am pregatit sa scot maxim din situatie si mi-am dorit foarte mult sa am optiunea reconstructiei sanului, l-am rugat pe Profesor sa ia aceasta optiune in considerare. Desi Profesorul nu are timp sa discute in detaliu cu pacientii, atat de mult cat acestia si-ar dori, cat dumnealui si-ar dori sau cat mi-am dorit eu, am ales sa merg la dumnealui pentru ca am simtit, am stiut ca va dori sa scoata maxim din situatia data, ca va face tot posibilul sa fie cat mai bine, ca daca va fi dificil, nu se va multumi cu o solutie de compromis, ci va face tot posibilul sa isi depaseasca propriile limite, pentru ca asa face orice profesionist adevarat. Am simtit ca va fi bine, am simtit si ca era cancer, nu mai speram sa nu fie, speram doar sa fie o forma usoara si sa se poata face reconstructie imediata. M-am rugat la Dumnezeu pentru asta si m-am rugat sa-l inspire pe Profesor sa faca o „capodopera” de operatie J Si a fost asa!

Am ajuns printr-o cunostinta comuna, am ramas la Profesorul Blidaru pentru ca am avut incredere ca ma va trata ca unul dintre cei mai buni medici din Europa. Ba mai mult, ca doi dintre cei mai buni medici; aceasta operatie se face in strainatate si in Romania de doi medici, un chirurg oncolog si un chirurg estetician.

Plangeam si citeam. Prima suspiciune ridicata de un medic a fost pe 01 iunie 2012, operatia a avut loc pe 25 iulie 2012. In aceasta perioada nu am astiut daca este cancer sau nu, cum va fi operatia, daca va fi mastectomie sau nu si o multime de alte intrebari pe care mi le puneam. A fost cea mai neagra perioada din toata aceasta experienta, iar suferinta, frica, veneau din incertitudine. Plangeam mult, plecam din Bucuresti cu sotul meu, ca sa nu ma vada copilul, bunica mea…plangeam si cand ma opream, citeam pe internet, incercam sa prevad ce va urma, sa inteleg boala aceasta, sa inteleg ce se poate intampla mai departe. Doar in seara dinaintea operatiei m-am linistit, am stiut ca Profesorul va face ce este mai bine pentru mine si m-am lasat pe mana lui si la mila lui Dumnezeu.

Am fost de acord cu operatia, desi nu stiam cum voi iesi din ea, putea fi un nodul benign ce ar fi fost scos, sau puteam ramane fara un san. Rezultatul operatiei a fost ce mi-am dorit pentru situatia descoperita, cancer stadiul II A, o tumora de 0.5 cm, situata central. Profesorul Blidaru a realizat o reconstructie imediata, cu prezervarea tegumentului, reconstructie de care sunt convinsa ca este foarte mandru, consider ca este o „capodora”, asa cum m-am rugat sa fie. Dupa operatie, cred ca am fost una dintre cele mai linistite si optimiste paciente, increderea cu care il investisem pe Profesor se confirmase si simteam ca „cineva acolo sus ma iubeste”. Simteam grija fata de mine a Profesorului si a intregii echipe de la IOB… stiam ca va fi bine.

Tratamentul se prescrie dupa o alta perioada de asteptare, care este si ea chinuitoare, mai putin dramatica decat perioada dinaintea operatiei, cand nu stiam ce am, dar timpul trece tot greu. Ma intrebam, au fost sau nu ganglionii invadati? Cati? Este un cancer hormonal, mai usor de tratat decat cele non-hormonale? Este HER 2 pozitiv sau negativ? Un raspuns pozitiv sau negativ schimba parcursul viitor la pacientei, coboara sau ridica riscul de recidiva, iti influenteaza practic, toata viata, in continuare.

Am avut noroc, a fost hormonal, HER 2 negativ, dar pe de alta parte, un ganglion a fost invadat, tot a fost bine ca a fost doar unul, iar cancerul a fost de tip lobular, nu prea bine, pentru ca este tipul care se dezvolta cel mai usor in sanul sanatos. Deci, complicat, nu poti niciodata garanta ca „o sa fie bine”, dar simteam ca va fi bine si stiam ca vestile bune sunt mai multe ca cele rele. A urmat chimioterapie in 8 sedinte, din septembrie pana in februarie. Efectele negative au fost mult mai mici decat ma asteptam, am lucrat toata perioada ca un om normal, dar dureroasa a fost pierderea parului, a sprancenelor, a genelor. Parul mi-a cazut pe 23 septembrie 2012 si am renuntat la peruca pe 01 iunie 2013, am vrut sa renunt la aceasta data, chiar daca parul meu nu avea mai mult de 5 mm, pentru ca am vrut sa marchez un an, sa ingrop cel mai rau an din viata mea, am vrut sa-l las in urma, sa devina istorie.

Acum, la 6 luni de la inchierea tratamentului, schimbarile in plan fizic sunt minimale, am luat 2-3 kg in plus, pe care de altfel, nici nu m-am straduit foarte mult sa le dau jos. Parul nu mi-a albit, fata nu mi-a imbatranit, sunt EU, aceea pe care o stiam inainte de 01 iunie 2012. Sunt puternica, vesela, muncitoare, optimista, prietenoasa, dar si mai calma, mai intelegatoare, mai rabdatoare, mai toleranta. Sunt poate si un pic mai egoista, am mai multa grija de mine si poate mai putina de ceilalti. Am inteles ca viata este scurta si am ales sa nu ma deprim din cauza asta, ba din contra, sa traiesc la maxim oricat mi-a ramas de trait, 1 an sau, sper, 50. Incerc sa fac tot ceea ce fac din placere, nu din obligatie, mi-am gasit mecanisme prin care sa reduc stress-ul, chiar daca lucrez intr-un domeniu foarte provocator, am invatat sa cer mai mult ajutor si sa ma bazez pe oamenii din jurul meu si am renuntat la dorinta de a controla tot, controlul este o iluzie, a fost una dintre cele mai importante lectii invatate in acest an.

In familia mea nu exista persoana care sa nu fi suferit o pierdere a unui om foarte drag din cauza acestei boli, a cancerului. Totusi, au inteles cu totii ca vremurile s-au schimbat, ca medicina a evoluat, ca am descoperit boala intr-un stadiu incipient si ca sunt pe maini bune, astfel, toti cei dragi mie, toti fara exceptie, au stiut sa isi gestioneze temerile si mi-au fost sprijin optimist si iubitor. Cum spuneam si mai sus, nu am avut nevoi speciale pe plan fizic, dat fiindca m-am simtit bine, dar cel mai mult am avut nevoie de ajutor in plan psihic. Oricat vrei sa crezi ca esti un om normal, boala, tratamentul aduc multe nelinisti, intrebari, confuzii, iar tu ca persoana te schimbi. Important este ca cei din jur sa aiba intelegere si toleranta fata de aceste schimbari.

In plan fizic apar unele schimbari care iti fac viata putin mai dificila ca inainte, am nevoie un tratament medicamentos pentru mai multi ani, care aduce cu el anumite efecte secundare neplacute; nu mai pot duce greutati, trebuie sa evit anumite sporturi, ca sa imi protejez bratul afectat de operatie si merg prea des la medici, dat fiindca este nevoie de o monitorizare foarte atenta in primii 2 ani pentru a descoperi din timp o eventuala recidiva sau metastaza.

Revelatia este insa in planul mental si al relatiilor interumane. Viata mea este mai buna ca inainte. Eram tot timpul nemultumita, vroiam mai mult, traiam in spiritul lui „trebuie” si imi gaseam prea putin timp pentru mine si pentru cei dragi. O colega care a trecut prin aceeasi experienta mi-a spus o vorba, „cancerul este ca un gentleman, care s-a asezat la masa ta, daca nu faci nici o schimbare, nu faci nici un gest, el va ramane la masa”. Asa ca mi-am propus sa ma schimb, in primul rand sa traiesc in spiritul lui „ imi face placere” si mai putin al lui „trebuie”, sa fiu mai toleranta cu mine si sa imi imping mai putin limitele, imi fac timp sa citesc mai mult, sa vorbesc mai des cu prietenii, sa merg la diverse cursuri unde invat lucruri noi din domenii care nu au nici o legatura cu meseria mea. Este foarte important sa intelegem ca ne traim viata, gandim si actionam in conformitate cu tipare comportamentale dezvoltate in copilarie, fie capatate prin educatie, fie in urma unor experiente sau traume personale. Sunt intr-un demers continuu de identificare si schimbare a acestor tipare, astfel incat sa imi construiesc o viata cat mai frumoasa si implinita. Pe de alta parte, incerc sa duc o viata cat mai sanatoasa, mananc multe fructe si legume, nu fumez, ma odihnesc de cate ori simt nevoia, dorm 7-8 ore noaptea si fac miscare cand imi gasesc timp, din pacate, nu atat cat ar trebui.

Imi este imposibil sa dau un singur sfat, o astfel de situatie este foarte complicata si planurile care trebuie avute in vedere sunt multiple. Pe de alta parte, experienta mea a fost usoara in comparatie cu alte situatii, astfel ca sfaturile mele ar putea fi nesemnificative pentru alte persoane. Totusi, ce a facut diferenta pentru mine si m-a ajutat sa gestionez situatia cu calm:

Am ales medicul in care sa am deplina incredere, Profesorul Blidaru este “firul rosu” al povestii mele. Chiar daca de-a lungul timpului e nevoie sa merg la chimioterapeut, la radioterapeut, la oncolog, etc, intotdeauna ma intorc la Profesor si validez cu dumnealui pasii urmatori
Am inteles ce mi se intampla si care imi erau optiunile inainte de a actiona. Am vorbit cu persoane pregatite si am citit doar surse de informatii oficiale. Nu am aplecat urechea la sfaturi venite de la neprofesionisti si nu am citit pe forumuri. Cuvantul cancer te duce cu gandul la moarte, am invatat ca este departe de a fi adevarat si ca solutiile sunt multiple
Am evitat persoanele negativiste, cand cineva a inceput sa imi spuna cat de rau imi va fi in timpul chimioterapiei, l-am rugat sa se opreasca, iar cand altcineva mi-a spus ca i-a murit o ruda de aceeasi boala, dupa 10 ani de tratament, i-am raspuns ca eu voi trai 50, fara tratament si am incheiat imediat discutia. Scopul meu era sa raman pozitiva, sa nu ma expun inutil la informatii negative, astfel incat intreg organismul sa lupte pentru ce era mai bun. Aceasta boala este foarte imprevizbila si fiecare caz este singular, avand o evolutie poate diferita de alte cazuri in aceeasi situatie
Cand e mai greu, imi aduceam aminte ca timpul trece si boala va ramane in urma, daca acum va este foarte rau, probabil ca maine va fi mai bine, sau daca nu maine, atunci peste o luna, dar cu siguranta, va fi mai bine
Caut sa duc o viata normala, sa fiu calma si cat mai fericita
Stiu ca Dumnezeu ma iubeste, asa cum ne iubeste pe toti, am incredere ca tot ce mi se intampla este spre binele meu si al celor dragi mie.