Str. Sfantul Elefterie, nr. 53, et. 1, sector 5, Bucuresti Luni - Vineri: 09.00 - 20.00 / Sambata: 12.00 - 16.00 +40-728.826.820

Category: Testimoniale

Celestina, Bucuresti

Celestina, Bucuresti

Dorinta mea puternica, de dupa experienta pe care am avut-o in anul 2012 cand am fost diagnosticata cu cancer de san si dupa ce in 29 iulie 2015 am adus pe lume o fetita, este aceea de a-mi spune povestea pentru a da speranta. Vreau sa arat ca speranta nu este o iluzie, ca ea nu a ramas prizoniera atunci cand Pandora a deschis cutia primita in dar de la Zeus. Speranta exista, este rezultatul eforturilor unor oameni geniali si dedicati, ca profesorul Alexandru Blidaru, dr. Madalina Draganescu, dr. Cristian Bordea, al doctorilor radiologi, al asistentelor medicale. Datorita lor, speranta pentru mine are un nume, Otilia, fetita mea, fetita intregii echipe care m-a tratat in anul 2012.

Vorbele mele sper sa cantareasca ceva, dat fiind ca am trait eu insami experienta unei operatii, a chimioterapiei, a radioterapiei, a hormonoterapiei, nefiind un simplu om care doar empatizeaza, ci unul care stie cu ce se confrunta persoanele diagnosticate cu cancer de san.

Mi-ar placea ca povestea mea sa ramana in mintea oamenilor, sa insenineze frunti si sa se decida ca trebuie sa spere, ca va fi bine, asa cum a fost si pentru mine.

Imi amintesc ca, dupa operatie domnul Profesor venise sa ma vada si mi-a spus ca operatia este reusita, iar eu i-am replicat “pentru ca sunteti genial”, iar dumnealui, in marea sa modestie, mi-a raspuns cu un zambet “sunteti mioapa (intrasem in sala de operatie cu ochelari de vedere), eu sunt doar un tip muncitor”. Am stiut atunci de ce am simtit de la inceput sa-l investesc cu increderea mea in procent de 100%.

 

 


INAPOI LA TESTIMONIALE

 

 

citeste mai mult

Andreea, Bucuresti

Andreea, Bucuresti

In luna septembrie 2012, proaspat intoarsa din concediu, mi-am facut o ecografie mamara de control la o clinica privata la care aveam abonament prin compania la care lucrez. Eram foarte relaxata pentru ca era doar o investigatie de rutina pe care o faceam periodic, insa, dupa primele 5 minute petrecute in cabinet, medicul mi-a spus ca trebuie sa ma operez de urgenta pentru ca ecografic se vedea o formatiune suspecta la nivelul sanului. Am ramas muta de uimire, nu m-am asteptat la un verdict atat de ferm si de radical – “urgent operatie!”.

Dupa ce mi-am revenit din soc, am inceput sa ma interesez care ar fi optiunile, unde as putea sa mai merg, pentru ca ideea de “urgent operatie” parea de necrezut pentru mine in acel moment. Am vrut sa merg la cel mai bun medic si am ajuns la Institutul Oncologic Bucuresti la Domnul Profesor Blidaru. Dupa o serie de investigatii suplimentare care sa confirme diagnosticul, varianta de tratament cea mai potrivita cazului meu a fost interventia chirurgicala si in luna noiembrie m-am internat la IOB pentru operatie. Mi s-a extirpat o parte de san (sector) si ganglionii axilari.

In tot acest timp de cautari si investigatii chinuitoare, de mare ajutor mi-a fost medicul de familie, care m-a consiliat si m-a sprijinit in fiecare etapa. Am ales sa nu spun nimic familiei pentru ca nu mi-am dorit sa ii incarc inutil cu probleme pe care oricum nu le-ar putea rezolva in niciun fel, ei fiind plecati din tara. Am preferat sa trec singura prin aceasta experienta pentru a nu-i speria si, doar inainte de interventia chirurgicala si doar pentru ca era obligatoriu sa las datele de contact ale unui membru al familiei, i-am spus fratelui meu. Mama a aflat toata povestea din intamplare inainte de ultima sedinta de chimioterapie.

Avand familia departe, pentru mine a contat foarte mult sprijinul personalului din spital; cred cu tarie ca acesti oameni sunt inzestrati cu un har de la Dumnezeu – stiu exact cand sa spuna si ce sa spuna astfel incat tu ca pacient sa intelegi ce ai de facut. Dupa operatie am urmat toate tratamentele posibile: chimioterapie, radioterapie si hormonoterapie. Pentru mine, perioada de tratament nu a fost atat de greu de suportat, 2-3 zile de disconfort imediat dupa sedintele de chimioterapie, insa datorita faptului ca am avut un psihic foarte puternic, am trecut cu bine, fara dureri insuportabile sau perioade de depresie crunta.

Dupa toata aceasta experienta fizic nu m-am schimbat foarte tare, insa ceea ce mi-a dat putere sa parcurg cu bine toate etapele tratamentului a fost ca am plecat pe acest drum cu o stare psihica foarte buna si datorita incurajarilor si explicatiilor primite din partea Dlui Profesor si a medicilor si asistentelor din spital, nu m-am plans, nu am aplecat urechea la povesti tragice, am incercat sa ma tin departe de toate energiile negative si sa ma incurajez constant.

Cea mai grea perioada a fost cea de dinainte de operatie cand nu stiam ce am de facut, mergeam la investigatii si analize si asteptam un diagnostic si un plan de actiune.

In acest moment vad toate lucrurile altfel fata de acum 2-3 ani, prioritatea mea sunt eu, nu serviciul sau orice altceva din jurul meu; am trecut printr-o experienta pe care am luat-o ca pe o lectie de viata pe care am depasit-o singura si ma bucur ca am gasit resurse in mine sa trec peste tot si peste toate. Nu imi place sa ma vait sau sa imi plang de mila si nici nu imi place sa imi planga altii de mila. Consider ca sunt un om normal, ca oricare altul, cu o durere pe care o port in suflet, ce-i drept, dar pe care nu vreau sa o declar public pentru ca stiu ca aceasta actiune mi-ar face mai mult rau decat bine.

In incheiere vreau sa spun doar atat: VA MULTUMESC DOMNULE PROFESOR pentru tot ce ati facut pentru mine si multumesc intregii dvs echipe de la Institutul Oncologic, pentru sprijinul si suportul primit ….. SI VA DORESC MULTA SANATATE SI SA AVETI PARTE DE TOT BINELE DIN LUME…..

 

 


INAPOI LA TESTIMONIALE

 

 

citeste mai mult

Dania, Bucuresti

Dania, Bucuresti

Mama mea a decedat la numai 29 de ani din cauza unui cancer la san diagnosticat foarte tarziu, acesta a fost motivul pentru care am fost suficient de interesata de subiect, cat sa merg in fiecare an la o ecografie de san. An de an, rezultatul era bun, sanii mei erau perfecti, nu aveam noduli, nu aveam nimic. In octombrie 2011, a aparut un foarte mic nodul cu aparenta „beningna”, am fost sfatuita sa ma intorc in 3-6 luni la o alta ecografie. Este singurul moment din viata mea pe care il regret, ar fi trebuit sa merg la un oncolog sau macar sa fi discutat situatia in detaliu cu un ginecolog. Am fi dignosticat boala intr-un stadiu foarte timpuriu. Din pacate, am lasat sa treaca 7 luni pana la urmatoarea ecografie, cand s-a observat o crestere in volum a nodulului. In continuare, nu era foarte mare, avea mai putin de un cm, dar ingrijorator era ca se marise. A urmat o sonoelastografie, o mamografie, un RMN efectuate la zile si saptamani diferenta. Fiecare investigatie venea cu cate o veste mai rea, iar timpul dintre investigatii nu facea decat sa-mi creasca spaima. Totusi, investigatiile nu conduceau neaparat la concluzia ca este cancer, dar suspiciunea era foarte mare. N-am actionat condusa de panica, am vrut sa inteleg ce se intampla, am fost la Profesorul Blidaru, la cativa alti medici in Romania, am vizitat un profesor in Viena, am intalnit 2 chirurgi esteicieni….cum spune o vorba „am sperat pentru ce-i mai bine, dar m-am pregatit pentru ce putea fi mai rau”. Desi as fi putut alege sa fiu operata in strainatate sau intr-o clinica privata, am ales sa merg la IOB, la Profesorul Blidaru. Dumnealui a fost direct cu mine, abrupt, am procesat foarte greu optiunea pe care mi-a dat-o, mi-a spus ca este foarte probabil sa fie nevoit sa efectueze o mastectomie, nu reuseam deloc sa inteleg cum se ajunge la o astfel de decizie din cauza unei tumori de jumatate de centimetru…. Totusi, la fiecare veste proasta, dupa o portie buna de plans, intram in modul de actiune. Astfel, m-am pregatit sa scot maxim din situatie si mi-am dorit foarte mult sa am optiunea reconstructiei sanului, l-am rugat pe Profesor sa ia aceasta optiune in considerare. Desi Profesorul nu are timp sa discute in detaliu cu pacientii, atat de mult cat acestia si-ar dori, cat dumnealui si-ar dori sau cat mi-am dorit eu, am ales sa merg la dumnealui pentru ca am simtit, am stiut ca va dori sa scoata maxim din situatia data, ca va face tot posibilul sa fie cat mai bine, ca daca va fi dificil, nu se va multumi cu o solutie de compromis, ci va face tot posibilul sa isi depaseasca propriile limite, pentru ca asa face orice profesionist adevarat. Am simtit ca va fi bine, am simtit si ca era cancer, nu mai speram sa nu fie, speram doar sa fie o forma usoara si sa se poata face reconstructie imediata. M-am rugat la Dumnezeu pentru asta si m-am rugat sa-l inspire pe Profesor sa faca o „capodopera” de operatie J Si a fost asa!

Am ajuns printr-o cunostinta comuna, am ramas la Profesorul Blidaru pentru ca am avut incredere ca ma va trata ca unul dintre cei mai buni medici din Europa. Ba mai mult, ca doi dintre cei mai buni medici; aceasta operatie se face in strainatate si in Romania de doi medici, un chirurg oncolog si un chirurg estetician.

Plangeam si citeam. Prima suspiciune ridicata de un medic a fost pe 01 iunie 2012, operatia a avut loc pe 25 iulie 2012. In aceasta perioada nu am astiut daca este cancer sau nu, cum va fi operatia, daca va fi mastectomie sau nu si o multime de alte intrebari pe care mi le puneam. A fost cea mai neagra perioada din toata aceasta experienta, iar suferinta, frica, veneau din incertitudine. Plangeam mult, plecam din Bucuresti cu sotul meu, ca sa nu ma vada copilul, bunica mea…plangeam si cand ma opream, citeam pe internet, incercam sa prevad ce va urma, sa inteleg boala aceasta, sa inteleg ce se poate intampla mai departe. Doar in seara dinaintea operatiei m-am linistit, am stiut ca Profesorul va face ce este mai bine pentru mine si m-am lasat pe mana lui si la mila lui Dumnezeu.

Am fost de acord cu operatia, desi nu stiam cum voi iesi din ea, putea fi un nodul benign ce ar fi fost scos, sau puteam ramane fara un san. Rezultatul operatiei a fost ce mi-am dorit pentru situatia descoperita, cancer stadiul II A, o tumora de 0.5 cm, situata central. Profesorul Blidaru a realizat o reconstructie imediata, cu prezervarea tegumentului, reconstructie de care sunt convinsa ca este foarte mandru, consider ca este o „capodora”, asa cum m-am rugat sa fie. Dupa operatie, cred ca am fost una dintre cele mai linistite si optimiste paciente, increderea cu care il investisem pe Profesor se confirmase si simteam ca „cineva acolo sus ma iubeste”. Simteam grija fata de mine a Profesorului si a intregii echipe de la IOB… stiam ca va fi bine.

Tratamentul se prescrie dupa o alta perioada de asteptare, care este si ea chinuitoare, mai putin dramatica decat perioada dinaintea operatiei, cand nu stiam ce am, dar timpul trece tot greu. Ma intrebam, au fost sau nu ganglionii invadati? Cati? Este un cancer hormonal, mai usor de tratat decat cele non-hormonale? Este HER 2 pozitiv sau negativ? Un raspuns pozitiv sau negativ schimba parcursul viitor la pacientei, coboara sau ridica riscul de recidiva, iti influenteaza practic, toata viata, in continuare.

Am avut noroc, a fost hormonal, HER 2 negativ, dar pe de alta parte, un ganglion a fost invadat, tot a fost bine ca a fost doar unul, iar cancerul a fost de tip lobular, nu prea bine, pentru ca este tipul care se dezvolta cel mai usor in sanul sanatos. Deci, complicat, nu poti niciodata garanta ca „o sa fie bine”, dar simteam ca va fi bine si stiam ca vestile bune sunt mai multe ca cele rele. A urmat chimioterapie in 8 sedinte, din septembrie pana in februarie. Efectele negative au fost mult mai mici decat ma asteptam, am lucrat toata perioada ca un om normal, dar dureroasa a fost pierderea parului, a sprancenelor, a genelor. Parul mi-a cazut pe 23 septembrie 2012 si am renuntat la peruca pe 01 iunie 2013, am vrut sa renunt la aceasta data, chiar daca parul meu nu avea mai mult de 5 mm, pentru ca am vrut sa marchez un an, sa ingrop cel mai rau an din viata mea, am vrut sa-l las in urma, sa devina istorie.

Acum, la 6 luni de la inchierea tratamentului, schimbarile in plan fizic sunt minimale, am luat 2-3 kg in plus, pe care de altfel, nici nu m-am straduit foarte mult sa le dau jos. Parul nu mi-a albit, fata nu mi-a imbatranit, sunt EU, aceea pe care o stiam inainte de 01 iunie 2012. Sunt puternica, vesela, muncitoare, optimista, prietenoasa, dar si mai calma, mai intelegatoare, mai rabdatoare, mai toleranta. Sunt poate si un pic mai egoista, am mai multa grija de mine si poate mai putina de ceilalti. Am inteles ca viata este scurta si am ales sa nu ma deprim din cauza asta, ba din contra, sa traiesc la maxim oricat mi-a ramas de trait, 1 an sau, sper, 50. Incerc sa fac tot ceea ce fac din placere, nu din obligatie, mi-am gasit mecanisme prin care sa reduc stress-ul, chiar daca lucrez intr-un domeniu foarte provocator, am invatat sa cer mai mult ajutor si sa ma bazez pe oamenii din jurul meu si am renuntat la dorinta de a controla tot, controlul este o iluzie, a fost una dintre cele mai importante lectii invatate in acest an.

In familia mea nu exista persoana care sa nu fi suferit o pierdere a unui om foarte drag din cauza acestei boli, a cancerului. Totusi, au inteles cu totii ca vremurile s-au schimbat, ca medicina a evoluat, ca am descoperit boala intr-un stadiu incipient si ca sunt pe maini bune, astfel, toti cei dragi mie, toti fara exceptie, au stiut sa isi gestioneze temerile si mi-au fost sprijin optimist si iubitor. Cum spuneam si mai sus, nu am avut nevoi speciale pe plan fizic, dat fiindca m-am simtit bine, dar cel mai mult am avut nevoie de ajutor in plan psihic. Oricat vrei sa crezi ca esti un om normal, boala, tratamentul aduc multe nelinisti, intrebari, confuzii, iar tu ca persoana te schimbi. Important este ca cei din jur sa aiba intelegere si toleranta fata de aceste schimbari.

In plan fizic apar unele schimbari care iti fac viata putin mai dificila ca inainte, am nevoie un tratament medicamentos pentru mai multi ani, care aduce cu el anumite efecte secundare neplacute; nu mai pot duce greutati, trebuie sa evit anumite sporturi, ca sa imi protejez bratul afectat de operatie si merg prea des la medici, dat fiindca este nevoie de o monitorizare foarte atenta in primii 2 ani pentru a descoperi din timp o eventuala recidiva sau metastaza.

Revelatia este insa in planul mental si al relatiilor interumane. Viata mea este mai buna ca inainte. Eram tot timpul nemultumita, vroiam mai mult, traiam in spiritul lui „trebuie” si imi gaseam prea putin timp pentru mine si pentru cei dragi. O colega care a trecut prin aceeasi experienta mi-a spus o vorba, „cancerul este ca un gentleman, care s-a asezat la masa ta, daca nu faci nici o schimbare, nu faci nici un gest, el va ramane la masa”. Asa ca mi-am propus sa ma schimb, in primul rand sa traiesc in spiritul lui „ imi face placere” si mai putin al lui „trebuie”, sa fiu mai toleranta cu mine si sa imi imping mai putin limitele, imi fac timp sa citesc mai mult, sa vorbesc mai des cu prietenii, sa merg la diverse cursuri unde invat lucruri noi din domenii care nu au nici o legatura cu meseria mea. Este foarte important sa intelegem ca ne traim viata, gandim si actionam in conformitate cu tipare comportamentale dezvoltate in copilarie, fie capatate prin educatie, fie in urma unor experiente sau traume personale. Sunt intr-un demers continuu de identificare si schimbare a acestor tipare, astfel incat sa imi construiesc o viata cat mai frumoasa si implinita. Pe de alta parte, incerc sa duc o viata cat mai sanatoasa, mananc multe fructe si legume, nu fumez, ma odihnesc de cate ori simt nevoia, dorm 7-8 ore noaptea si fac miscare cand imi gasesc timp, din pacate, nu atat cat ar trebui.

Imi este imposibil sa dau un singur sfat, o astfel de situatie este foarte complicata si planurile care trebuie avute in vedere sunt multiple. Pe de alta parte, experienta mea a fost usoara in comparatie cu alte situatii, astfel ca sfaturile mele ar putea fi nesemnificative pentru alte persoane. Totusi, ce a facut diferenta pentru mine si m-a ajutat sa gestionez situatia cu calm:

Am ales medicul in care sa am deplina incredere, Profesorul Blidaru este “firul rosu” al povestii mele. Chiar daca de-a lungul timpului e nevoie sa merg la chimioterapeut, la radioterapeut, la oncolog, etc, intotdeauna ma intorc la Profesor si validez cu dumnealui pasii urmatori Am inteles ce mi se intampla si care imi erau optiunile inainte de a actiona. Am vorbit cu persoane pregatite si am citit doar surse de informatii oficiale. Nu am aplecat urechea la sfaturi venite de la neprofesionisti si nu am citit pe forumuri. Cuvantul cancer te duce cu gandul la moarte, am invatat ca este departe de a fi adevarat si ca solutiile sunt multiple Am evitat persoanele negativiste, cand cineva a inceput sa imi spuna cat de rau imi va fi in timpul chimioterapiei, l-am rugat sa se opreasca, iar cand altcineva mi-a spus ca i-a murit o ruda de aceeasi boala, dupa 10 ani de tratament, i-am raspuns ca eu voi trai 50, fara tratament si am incheiat imediat discutia. Scopul meu era sa raman pozitiva, sa nu ma expun inutil la informatii negative, astfel incat intreg organismul sa lupte pentru ce era mai bun. Aceasta boala este foarte imprevizbila si fiecare caz este singular, avand o evolutie poate diferita de alte cazuri in aceeasi situatie Cand e mai greu, imi aduceam aminte ca timpul trece si boala va ramane in urma, daca acum va este foarte rau, probabil ca maine va fi mai bine, sau daca nu maine, atunci peste o luna, dar cu siguranta, va fi mai bine Caut sa duc o viata normala, sa fiu calma si cat mai fericita Stiu ca Dumnezeu ma iubeste, asa cum ne iubeste pe toti, am incredere ca tot ce mi se intampla este spre binele meu si al celor dragi mie.

 

 


INAPOI LA TESTIMONIALE

 

 

citeste mai mult

Luminita, Bucuresti

Luminita, Bucuresti

Am fost diagnosticata cu cancer mamar in toamna anului 2012, in urma efectuarii unei mamografii. Scorul Birads 5 pentru sanul stang nu a lasat loc de interpretari in privinta diagnosticului. Acesta a fost reconfirmat de o ecografie mamara efectuata la scurt timp de dl. dr. Lesaru. In acel moment nu au existat certitudini in legatura cu stadiul bolii sau optiunile de tratament, instinctiv am stiut ca trebuie sa plec la Bucuresti pentru ceea ce va urma. Cu cateva luni inainte, aflasem de dl. Prof. Alexandru Blidaru de la o buna prietena, a carei mama a fost operata de dumnealui. Dupa ecografia care a confirmat rezultatul mamografiei, am hotarat sa merg la Institutul Oncologic Bucuresti pentru o consultatie la dl. Prof. Blidaru.

In prima faza am trecut printr-o perioada de negare a bolii. Socul a fost atat de puternic incat nu am gasit suficiente resurse sa constientizez ca o consultatie de rutina te transforma dintr-un om sanatos in unul bolnav. Toate investigatiile care au urmat, culminand cu operatia si mai apoi cu tratamentele conexe, nu mi-au dat ragazul necesar sa “imi plang de mila”. Zilele de framantari, intrebari chinuitoare si lacrimi au venit in avalansa pe parcurs…

Intalnirea cu dl. Profesor dr. Blidaru a fost pentru mine de o importanta covarsitoare. Am inteles din primul moment gravitatea bolii, riscurile la care ma expun, daca nu intru in programul de tratament, dar in acelasi timp am stiut ca pot avea increderea totala si neconditionata in dansul si in intreaga echipa care mi-a fost alaturi pe tot parcursul acestui drum. Primul pas a fost programarea interventiei chirurgicale. In perioada premergatoare acesteia mi-au fost facute o serie de investigatii. M-am internat la Institutul Oncologic Bucuresti in data de 07.01.2013, iar in 09.01.2013 am suferit operatia de indepartare a tumorii, cu pastrarea sanului si, in acelasi timp mi s-a facut mamoplastie la celalalt san pentru simetrie. Perioada de spitalizare a fost de 10 zile, timp in care m-am bucurat de intreaga atentie a personalului medical si de conditii spitalicesti foarte bune. Au urmat 15 zile de radioterapie. Aceasta procedura s-a dovedit a fi cea mai solicitanta atat fizic cat si psihic. Am tot respectul pentru medicii din acest departament, problema majora este a aparatelor insuficiente si invechite, motiv pentru care bolnavii sunt coplesiti de timpul mare de asteptare pentru a intra la sedinta de radioterapie, dar si de intreruperile de tratament datorate deselor defectari ale acestora. De la sfarsitul radioterapiei si pana in prezent ma aflu sub tratament hormonal, prescris de medicul oncolog.

Pe plan fizic nu au fost implicatii majore. In urma operatiei sanul a fost doar usor micsorat, iar cicatricea ramasa nu este foarte vizibila. In schimb am resimtit boala acut la nivel psihic. Trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca boala face parte din viata ta, ca este necesar sa fii permanent in alerta la toate semnalele propriului organism, ca trebuie sa existe o periodicitate a investigatiilor care sa confirme propria stare de sanatate. Toate acestea se suprapun peste grija fata de familie care este la randul ei traumatizata, ingrijorata si deprimata. Momentele de deznadejde sunt urmate si de zile mai bune, pline de speranta, apoi de nenumarate lacrimi si tot asa….

Familia imi este alaturi permanent din acel moment. Sunt sigura ca sansele de vindecare sunt net superioare in cazul persoanelor bolnave care fac parte din familii iubitoare. Impactul a fost major asupra fiului meu, dar si asupra sotului. Grija lor fata de mine a capatat noi dimensiuni dupa aflarea diagnosticului.

In primul rand boala m-a facut sa ma pretuiesc mai mult. In acelasi timp ma bucur cu adevarat de fiecare moment petrecut in compania familiei si a prietenilor. Am invatat sa dau importanta cuvenita lucrurilor cu adevarat insemnate si sa le ignor pe cele nesemnificative.Un sfat general pe care imi permit sa il dau femeilor este acela de a isi monitoriza cu regularitate starea de sanatate. Celor care se afla deja intr-o situatie asemanatoare le transmit ca nu sunt singure pe acest drum si ca exista multe finaluri fericite, iar atat eu, cat si ele, facem parte din povestile cu final fericit….

 

 


INAPOI LA TESTIMONIALE

 

 

citeste mai mult

Vali, Pitesti

Vali, Pitesti

In vara anului 2011 in saptamana de dinaintea nuntii baiatului meu probam o rochie si nu stiu cum, chiar in acel moment, am simtit la nivelului sanului un nodul care parea destul de mare – 2-3 cm dupa aprecierea mea.

Cu putina vreme inainte de nunta baiatului, sotul meu a fost diagnosticat cu Parkinson, iar pentru mine aceasta veste a avut un impact emotional puternic si am facut tot ceea ce este omeneste posibil sa-i fiu alaturi. Poate tocmai de aceea, nu m-am panicat foarte tare cand am simtit nodulul de la nivelul sanului, nu stiam foarte bine despre ce e vorba, si m-am gandit ca nu era momentul potrivit sa incep investigatiile.

Dupa nunta baiatului, am mers la medic la Pitesti si am facut mamografie, ecografie, analize si mi s-a spus ca trebuie sa fac o punctie, eventual o operatie sa vedem despre ce e vorba – nu mi-au spus nimic de cancer, desi probabil au vazut ca era ceva in neregula, dar mi-au indicat pasii pe care trebuia sa ii urmez.

Intre timp baiatul si nora mi-au spus ca poate ar fi bine sa obtin si o a doua parere medicala, pentru a avea certitudinea unui diagnostic. Au cautat pe internet si impreuna am decis sa mergem la Institutul Oncologic Bucuresti, la Profesorul Blidaru pentru o consultatie. In urma consultatiei dumnealui mi-a recomandat punctie biopsie pentru a stabili diagnosticul si tratamentul ulterior. Am facut biopsia si diagnosticul a fost carcinom ductal invaziv, stadiul 3. Tratamentul pe care l-am urmat a fost chimioterapie – 5 sedinte, in urma carora tumora s-a redus – si apoi am efectuat interventia chirurgicala. Inainte de operatie mi s-a spus ca cel mai probabil va fi nevoie de mastectomie totala, am acceptat pentru ca am avut incredere in echipa medicala condusa de dl. Profesor. In timpul operatiei mi s-a extirpat sanul si 10 ganglioni, dintre care doi erau deja invadati. Dupa operatie am facut inca patru sedinte de chimioterapie, toate implicand caderea parului, stare de rau, pe care le-am depasit cu speranta ca va fi bine. Apoi au urmat 25 de sedinte de radioterapie si tratament medicamentos cu Herceptin timp de un an de zile. Desi mi-ar fi fost mai comod sa urmez tratamentul la Pitesti, am ales sa fac naveta la Bucuresti din trei in trei saptamani, timp de un an de zile.

In timpul tratamentului familia a fost alaturi de mine, insa eu am decis ca trebuie sa il protejez pe sotul meu cat de mult pot, mai ales ca si el se lupta cu o boala grava; m-am gandit ca implicarea lui in boala mea l-ar fi afectat. El a venit o singura data la spital in ziua in care am fost operata si mi-a spus ca nu ma poate vedea asa bolnava.

M-am refacut dupa tratament si, in 2012, pe 8 decembrie, de ziua mea, am primit o cerere de divort care a cazut ca un traznet asupra mea. Am crezut ca este o greseala, nu intelegeam motivele, mai ales ca perioada grea de suferinta cauzata de boala trecuse. Mi-a spus ca avand in vedere boala mea, eu nu il mai pot ajuta foarte mult. Dupa multe intrebari, mi-a spus ca de fapt el are pe altcineva de foarte multa vreme si ca doreste sa isi traiasca viata alaturi de acea persoana.

Prima mea reactie a fost sa ma gandesc ca toate aceste lucruri pe care mi le spunea erau determinate de boala lui, nu imi puteam imagina ca dupa 32 de ani de casnicie omul de langa mine voia sa plece sis a lase totul in urma. M-am dus la medical lui curant, m-am gandit ca are halucinatii, ca are probleme de personalitate cauzate de Parkinson insa medicul mi-a spus ca aceasta reactie nu are nicio legatura cu boala. Am aflat ca sotul meu avea de multi ani o viata paralela cu o alta femeie si ca decizia de divort nu era cauzata de boala mea.

Am divortat in martie 2013, am renuntat la tot si am plecat din casa in care am locuit 32 de ani cu familia mea pentru a-l lasa pe el sa isi refaca viata cu acea femeie.

Perioada aceasta a fost mai grea pentru mine decat boala insasi.

Acum consider ca sunt bine, poate nu asa cum mi-as fi dorit eu, dar am inteles niste lucruri pe care nu le-am vazut pana acum. Eu de fel sunt o familista convinsa, mi-am divinizat sotul si copilul si am facut totul pentru ca lor sa le fie bine. Acum consider ca viata merita traita, cu bune si cu rele, incerc sa ma incurajez si sa lupt pentru cei care imi sunt aproape. Sunt recunoscatoare ca am apucat sa imi vad nepotica care s-a nascut dupa ce am fost diagnosticata cu cancer mamar, sunt multumita ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am intalnit pe domnul Profesor care mi-a dat sansa la o noua viata.

 

 


INAPOI LA TESTIMONIALE

 

 

citeste mai mult

Iuliana, Constanta

Iuliana, Constanta

Incepand din anul 2007 am inceput sa fac determinari de diversi markeri tumorali dar in 2012, m-am hotarat pur si simplu sa fac mamografie – m-am gandit ca, tinand cont de varsta mea, deja ar fi trebuit sa fiu la a doua, a treia mamografie.

M-am programat pentru mamografie la o clinica privata, foarte increzatoare ca totul este in regula, deoarece markerii erau in parametri normali. Rezultatul mamografiei si rezultatele altor examene medicale complementare, au orientat catre un diagnostic neasteptat si nedorit. Socul resimtit a fost foarte puternic, mai ales pe plan psihic, emotional, in special pentru ca eram intr-o perioada de singuratate…am refuzat adevarul, am sperat intr-o eroare de diagnostic, am oscilat intre optimism si pesimism, intre lacrimi si sperante pana cand … intr-o zi, am considerat ca trebuie sa depasesc acest soc si sa trec la actiune. Am gandit ca va fi mult mai bine daca voi lua masuri cat mai rapid, ca orice zi ce trecea era in defavoarea mea……Afland de domnul Prof. Dr. Alexandru Blidaru din revista Formula As, am dorit sa ajung neaparat la dansul si m-am programat la o clinica private din Bucuresti. Domnul Profesor Blidaru a studiat cu multa atentie investigatiile facute (mamografie si ecografie mamara) si mi-a spus ca am niste calcifieri la nivelul ambilor sani, mai numeroase in sanul drept, iar indicatia de tratament a fost intervetia chirurgicala. Fara nicio ezitare am amanat operatia de litiaza biliara pe care o aveam deja programata si am acordat prioritate problemei nou aparute care chiar era o urgenta.Am ales calea chirurgicala mai ales ca nu era vorba de o operatie radicala de extirpare a sanului si m-am programat de indata pentru operatie la Institutul Oncologic Bucuresti. Conditiile din spital, promtitudinea, atitudinea, inaltul professionalism de care a dat dovada intregul personal medical, m-au ajutat sa trec mai usor peste aceasta perioada si peste cea care urma deoarece examenul histopatologic la parafina a stabilit diagnosticul de tumora maligna pe canalul duct. Am repetat analiza la Spitalul Victor Babes, in urma careia s-a confirmat diagnosticul histopatologic.Au fost momente foarte grele, de aproximativ o luna, in care am dus lupta cu stabilizarea mea, fizica si psihica. Am facut 25 de sedinte de radioterapie, apoi am inceput tratamentul medicamentos cu Arimidex (pe care il voi lua timp de 5 ani) si am inceput lupta pentru normalizarea greutatii corporale, lupta cu kilogramele in plus, grasimea fiind “prietena” cu cancerul.Rezultatele au fost bune, incurajatoare, cu atat mai mult cu cat vedeam ca plaga operatorie se cicatriza frumos si ca acele kilograme in plus dispareau unul cate unul iar corpul meu incepea sa recapete forma normala, naturala a varstei.

Evident ca aceste schimbari prin care am trecut au adus o imbunatatire a relatiilor din familie si din afara ei; am devenit mai sociabila, mai sigura pe mine, mai linistita, mai optimista si mai ambitioasa in planurile mele de revenire la o viata normala.La un de la ultima sedinta de radioterapie am inceput din nou investigatiile (mamografie, ecografie, rmn, examen babes-papanicolau si ecografie transvagiala) si, cu rezultatele acestor investigatii, m-am prezentat la d-nul Prof. Dr.Alexandru Blidaru, care m-a declarat un om vindecat, motiv pentru care-i multumesc din suflet. Am avut surpriza sa-mi spuna ca si modificarile din sanul stang se remisesera complet si dumnealui m-a considerat vindecata. Tratamentul indicat a avut un procent de reusita de 100%. In continuare mi-a recomandat sa efectuez analize si investigatii de rutina la fiecare sase luni, iar la control sa merg o data pe an.Transmit tuturor femeilor sa faca o actiune preventiva pentru depistarea precoce a bolii, in momentul de fata dispunand de multe metode moderne de investigare si de specialisti de renume in acest sens (radiologi, senologi, oncologi, chirurgi) si, atunci cand descopera anomalii, sa actioneze rapid.Este mai usor,mai comod,mai putin costisitor sa previi decat sa tratezi!

Orice zi conteaza! Fiecare clipa poate fi frumoasa daca luptam pentru ea, daca stim sa ne bucuram de ea si daca stim sa impartasim si celorlalti frumusetea ei!

 

 


INAPOI LA TESTIMONIALE

 

 

citeste mai mult